O fosilă trilobită veche de 390 de milioane de ani avea o grămadă de ochi mai mici în ochii săi

Un trilobit fosilizat studiat pentru prima dată de un paleontolog amator, acum o jumătate de secol, a oferit cercetătorilor un mod cu totul nou de a vedea lumea.

Radiografiile făcute unui artropod antic, la începutul anilor 1970, au fost verificate din nou, dezvăluind o structură a ochiului care nu seamănă cu niciunul dintre animalele care au trăit înainte sau în acea perioadă, notează Science Alert.

• Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
• Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori

Wilhelm Sturmer, șef al departamentului de radiologie Siemens, știa un lucru sau două despre utilizarea razelor X pentru a dezvălui aceste secrete ascunse. Acest lucru a fost valabil mai ales atunci când a fost vorba de studierea fosilelor.

Însă Sturmer nu era paleontolog, așa că puțini au crezut că poate descoperi nervii optici într-o fosilă Phacops geesops, veche de 390 de milioane de ani.

„În acel moment, am crezut că numai oasele și dinții, părțile dure ale ființelor vii, puteau fi văzute în fosile, dar nu și părțile moi, cum ar fi intestinele sau nervii”, spune Brigitte Schoenemann, paleontolog al Universității din Köln.

În plus față de nervi, a existat un aranjament de „fibre” care arăta ca celulele fotoreceptoare, numite ommatidia. Numai în acest caz, au fost alungite de aproximativ 25 de ori diametrul lor, mult prea mult pentru a părea plauzibilă ca o structură care colectează lumina.

Ce au observat cercetătorii după ce au revăzut imaginile originale

Dar s-au schimat multe de atunci. Paleontologii sunt convinși că structurile țesuturilor moi pot lăsa o amprentă clară în materialul fosilizat. Și ommatidia super-lungă a fost descoperită de atunci în ochii compuși ai artropodelor acvatice.

Schoenemann și colegii ei au revăzut imaginile originale ale lui Sturmer. După verificarea fosilei cu tehnologia modernă CT, au determinat că filamentele pe care le-a observat erau, aproape sigur, fibre nervoase optice.

Dar, de fapt, cei doi ochi compuși erau sute, împărțiți în grupuri stânga și dreaptă.

„Fiecare dintre acești ochi era format din aproximativ 200 de lentile cu dimensiuni de până la un milimetru”, spune Schoenemann.

Trilobiții au dominat oceanele de sute de milioane de ani, adaptându-se pentru a umple o gamă largă de nișe acvatice, cu o varietate de forme corporale ciudate și minunate. Ochii lor au reprezentat un avantaj pentru a vâna sau pentru a se ascunde, dar i-a ajutat și în detectarea celor mai subtile schimbări de luminozitate și mișcare.

Insectele și alte artropode continuă să se bazeze pe ochi compuși ca aceștia.

În cazul ochiului schizochroal, de exemplu, fiecare lentilă se află la mică distanță de vecina sa, lăsând mult spațiu gol care ar putea fi folosit pentru a prinde mai multă lumină.

În loc să analizeze spațiul dintre fiecare lentilă, biologii pot specula acum beneficiile pe care sute de ochi minusculi le au în adaptarea la lumină slabă sau în reacția la schimbările rapide ale condițiilor de lumină într-o zonă mai mare.

„Este posibil ca aceste componente individuale ale ochiului să îndeplinească diferite funcții, permițând îmbunătățirea contrastului sau percepția diferitelor culori”, spune Schoenemann.

Citește și:

O fosilă fantastică din Jurasic surprinde un prădător care devine la rândul său pradă

Noi dezvăluiri făcute de genomul celacantului, „fosila vie” care ne-ar putea ajuta să descifrăm misterele propriei evoluții

Fosila veche de 10 milioane de ani a unui copac uriaș dezvăluie o mare surpriză despre trecut